Moby Kick(s)

Prin valuri înspumate scrutam orizonturi, căutând amintirea monstrului marin ce-mi bântuia perena existență pe această mare pe care o numim Pământ.

Cu alte cuvinte, stăteam la mal ca prostu’ așteptând să tragă crapu’, care evident că astăzi n-a vrut să se deranjeze decât ca să-mi lingă momeala de câteva ori, total neconvingător.

Trei pescari, unul mai profesionist decât celălalt, dintre care eu, care-i și întrece. Scule, momeli, nade, monturi și multă ură acumulată toată iarna. Reviste, site-uri românești, site-uri străine, youtube, zvonuri, forumuri, informații și multă prognoză meteo. Toate îndreptate spre un singur punct, un singur moment, ziua Z(ero crap). Ziua în care crapul ne-a demonstrat încă o dată că își lasă ceva, și nu icrele, pe toate cunoștințele și sculele noastre. Ne-a umilit printr-o simplă absență de la festinul pe care i l-am pregătit. Boiles cu tutti fruti înmuiat în niște maclavaizuri pe care când le miros mi se face foame și câteodată chiar chef de sex, porumb uscat, viermuși albi, roșii, vii, morți și chiar libelule mai spre final, în portbagajul lui Seby. Degeaba. La ora 1, a pleoscăit… la ora 4… un localnic i-a văzut coada.

Pentru 60 ron ne-am uitat la un tractor care ara în deal și cu fața și cu spatele și puneam pariuri dacă sare sau nu prin gardul lipit de apă. Dupa vreo două ore miza s-a schimbat: o bate sau nu tractoristu’ pe femeia care țipă la el ca nu e bună treaba. Totul pe un fundal puternic mirositor de frunze arse de alți țărani la curățenia de primăvară, fundal completat de un etern flex din mijlocul secularei păduri de 30 de ani. Tot în 60 de ron, Burlan a dormit în condiții ideale sub cerul liber, pe malu’ apei, pe o geacă și o husă dezafectată de scaun pescăresc. Pentru mici sume suplimentare, am ras câteva pachete de țigări, cantități moderate de alcool și tot ce-am găsit de mâncare la prețuri astronomice în benzinărie. Ce mai contează prețurile când ești în drum spre marea aventură. Spre poza care te va consacra ca singurul și adevăratul pescar. Maestrul viermușilor și anourilor. Regele pescar.

Nimic nu se compară cu oboseala de la finalul unei partide de neuitat. Pe drum balmăjeam frânturi de fraze și nici nu îmi mai păsa cum și cu cât mergea soferu’ isteric din stânga mea. Speram să ajung acasă, să mă prabușesc pe o canapea și să-mi trag sufletul, sperând că voi fi suficient de lucid încât să răspund decent oricăror întrebări, cerințe, doleanțe, porunci din partea Ancăi. Atâtea cartonașe galbene pentru un pescuit. Și ce era dacă ma întorceam și eu acasă măcar cu poza unui crap mic, să zic la vreo 5-6 kile. Ceream prea mult?

Scrutez ale viitorului zări căutându-mi destinul pe harta întâmplărilor minunate din universul ființelor cu semn de apă. Fir întins colegi pescari.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s