Jurnal de călătorie. Partea a doua.

Dragi părinți,

Acum că vacanța noastră se apropie de final, vă scriu să vă spun că noi suntem tot bine, împotriva oricăror șanse pe care ar fi putut să ni le acorde cineva vreodată. Am învățat că în Bulgaria întodeauna e loc de mai rău, important e să vezi partea plină a paharului de vodcă. Că berea e scumpă și proastă, mai ales dacă e la draft. Și am mai învățat că dacă e cineva care o să supraviețuiască după atacul atomic, acela e cetățeanul bulgar. El nu are nevoie de internet ca să știe cum e vremea, se uită pe geam. Nu are nevoie de internet ca să afle știrile, se uită la televizor. El nu are nevoie de internet ca să socializeze. Așteaptă să plece vecinul la muncă. Așa că practic internetul nu există în Bulgaria decât sub formă de nume de hotstop-uri, puse în priză la mișto.

În rest, hotelul e superb, camerele sunt impecabile, cu mici excepții, cum ar fi apa care curge din WC pe podea sau ușa glisantă de la balcon care m-a ținut în formă, pentru că ar face orice, mai puțin să gliseze. Personalul a fost și el foarte amabil, ne-a făcut curățenie pe masă și pe sub masă chiar în timp ce mâncam, urmărind cu aspiratorul mobil fiecare firimitură care ar fi putut să ne iasă din gură. Mi-au plăcut și prietenii ruși, clienții de bază ai bulgarilor. Am apreciat în mod special simțul lor pentru geometria în spațiu. Să așezi jumătate de pepene la vreo zece kile pe o farfurioară cât palma nu este la îndemâna oricui. Am avut în fiecare zi competiție: “cine întârzie la masă mănâcă pâine goală”, pe care în general am câștigat-o, că nici eu nu m-am născut după 89.

Acum mă relaxez cu o bere pe care am băgat-o clandestin în cameră. Regulamentul era foarte clar, cine bagă alcool în hotel, ia amendă. Sunt revoluționar de mic, așa că am riscat și mai mult de atât le-am stricat și măsuța Ikea de pe balcon, că trebuia să deschid cumva berea. Așa că să știți că sunt bine, mâine plec spre voi, așteptați-mă cu masa pusă, dar va rog fără vită, porc sau varză, că le visez deja în chirilic.

Leave a comment