UPC Horizon, dragostea mea nerostită

M-a mâncat în cur și am luat noul Box Horizon de la UPC. Nici nu știu cu ce să încep. Hai să o iau cu ce mă doare.

Înregistrările. Vechiul box, DVR-HD, apăsam Record și eram întrebat dacă vreau să trag toată seria sau doar episodul. Box-ul Horizon, nu mă mai întreabă. Deci trebuie să dau eu Record la fiecare episod în parte? Nu, mersi. Mai mișto decât atât, înainte să înceapă înregistrarea, Horizon mă întreabă dacă îi confirm. Traducere. Dacă ești plecat de acasă ai belit-o. Wait, there’s more. Nu mai ai două tunere. Asta înseamnă că nu mai poți să te uiți la ceva și să înregistrezi altceva. Nici nu m-am încălzit.

Telecomanda. Extrem de originală, cum n-am mai văzut la nicio telecomandă în ultimii 250 de ani, butoanele de canale sunt în stânga, butoanele de volum, în dreapta. Telecomanda nu mai poate fi sincronizată cu televizorul, ca să folosești o singură telecomandă.

Navigarea. Aici acord un Oscar. Dacă navighezi prin Favorite (mulțumesc Doamne că mai există așa ceva), folosind tasta Sus, te duci spre finalul listei. Dacă folosești navigarea rapidă, prin apăsarea prelungită a aceleiași taste Sus, te duci în sens fix opus, adică spre începutul listei de programe. Genial. Wait, there’s more. Canalele “normale” și cele “favorite” sunt numerotate diferit. Cum? Cum am scris. Adică dacă ești în modul favorite și formezi 25 ca să te duci pe desene animate, e posibil să nimerești pe porno. E posibil așa ceva? Da, este. Nu intru în amănunte, există o logică perversă în asta, da’ părerea mea este că e o absurditate.

Per total, major set back e puțin spus. Am preferat întodeauna UPC pentru cum își tratează clienții și mai ales pentru meniul Box-urilor. Not anymore, cel puțin partea a doua. Am sunat să-mi cer DVR-HD-ul înapoi. A fost foarte funny, că nenea de la telefon mi-a zis că nu mai există echipamentele astea. I-am zis și eu: ba da, am dat eu unul azi! :)) Așa că, îl aștept ca pe Moș Crăciun.

BONUS, sincronizarea telecomenzii UPC cu televizorul SAMSUNG

Advertisements

Trece vremea

Ne știm de prin perioada când se alerga Ștefan cu turcii. De prin liceu. De când era coleg cu văr-miu. Atunci aveam amândoi mai mult păr în cap și ne gândeam doar la alcool și gagici. Acum avem mai puțin păr. Ne-am întâlnit la grădiniță. El era cu fii-sa, eu cu fii-miu. Avem cam aceleași glume, da’ părem mai puțin duri când îi schimbăm de ciorăpei. Ne-am revenit la forma de duri imediat după ce i-am lăsat în clase, că poate se uita vreo educatoare pe geam. Peste încă vreo 20 de ani nu știu ce mai facem, da’ sper să nu vorbim despre pastile. Nici măcar alea albastre.

Sunt de speriat

M-a oprit un nene azi și m-a întrebat cu durere sinceră în ochi și în glas ce-am pățit. M-am prins că se referă la cum arăt, m-a văzut mai slab și a crezut că am vreo boală. Chestii de genu’ ăsta mi se întâmplă de vreo săptămână, parcă s-au vorbit toți să remarce cât de tare am slăbit. O fi de la fes, că eu tot slăbesc de aproape un an. Unii, practici, îmi cer secretul, vor să afle ce am luat, că nu puteam să slăbesc pur și simplu, trebuie să fie o șmecherie.

Am încercat două variante. Unora, le zic toată povestea. Cu proteinele, cu carbohidrații, cu aminoacizii, cu masa musculară, cu părerea mea despre cardio vs fiare. Pe ăștia îi pierd cel mai repede. Altora, le zic un singur element magic. Zahărul. Am renunțat la zahăr. Pe ăștia îi mai păcălesc câteva secunde. Ambele variante se termină abrupt. “Ai slăbit prea tare, asta e o obsesie de-a ta”. Nu neapărat cuvintele astea, da’ cam ăsta e spiritul.

Nu pot să zic că înțeleg exact cum e bine. De unde eram toți obsedați să slăbim, deodată suntem toți obsedați că am slăbit eu prea tare. Mă gândesc serios să mai iau vreo cinci kile ca să fie toată lumea împăcată. Până astăzi, voiam să mă mai duc câteva kile în jos, da’ la cum s-a uitat nenea ăla la mine, cred c-o iau în sens invers. Sau nu.

Oa chen ai du, du, du

Interesant

Există oameni care intră să verifice dacă am mai scris ceva. Hai mă, că’s simpatic. Mă bate un gând de ceva timp, vreo 25 de ani, să scriu un roman. Subiectul, optimist: sfârșitul lumii. Mă gândeam zilele trecute să îl fac “foileton”, pe blog și să-l rog pe Liviu să îi facă ilustrații, că nici el nu e foarte sănătos la cap. Ce zici, Liviule?

WordPress mă trădează din nou, anulasem opțiunea cu publicare automată pe Facebook. N-are nimic, poate e un semn.

Știu că am mai zis că vreau să scriu un roman, probabil că orice prost din lumea asta visează cel puțin în secret, da’ cred că m-am decis. So, wish me luck.